Skip to main content

Organizații competente din statele membre

Peste 300 de universități, institute, organisme științifice guvernamentale, publice și de altă natură alcătuiesc în prezent o rețea de organizații ale statelor membre care activează în domenii ce țin de competența EFSA.

EFSA promovează legăturile între aceste organizații, prin coordonarea activităților comune, schimbul de informații, conceperea și derularea de proiecte științifice comune. Acest sistem de relaționare stimulează și mai mult schimburile de cunoștințe, experiență și bune practici în domeniile științifice de interes.

Organizațiile competente din statele membre realizează diferite sarcini care vin în sprijinul activităților EFSA, printre care activități de pregătire a avizelor științifice, asistență tehnică și științifică, culegere de date și identificarea riscurilor emergente. Unele dintre aceste sarcini pot fi sprijinite financiar prin granturi.

Sunt eligibile pentru a primi granturi numai organizațiile aflate pe lista organizațiilor competente (numită și „lista de la articolul 36”). Constituirea listei organizațiilor competente desemnate de statele membre este obligatorie în baza articolului 36 din regulamentul de instituie a EFSA.

Lista organizațiilor competente a fost reînnoită în 2019, ceea ce a presupus aplicarea unei proceduri și a unor instrumente noi.

Lista se actualizează permanent. Țările eligibile să desemneze organizații care să fie incluse pe listă sunt statele membre ale UE, Islanda și Norvegia.

Mai jos veți găsi răspunsuri la unele dintre cele mai frecvente întrebări. Pentru informații suplimentare, vă rugăm să vă adresați punctului focal național al EFSA sau să luați legătura cu EFSA (cooperation.article36 [at] efsa.europa.eu (cooperation[dot]article36[at]efsa[dot]europa[dot]eu)).

Întrebări frecvente

1. Ce sunt „organizațiile competente”?

Termenul provine din articolul 36 al Regulamentului de instituire a EFSA (Regulamentul 178/2002), motiv pentru care aceste organizații se mai numesc și „organizațiile de la articolul 36”.

Organizațiile pot fi considerate competente dacă îndeplinesc următoarele condiții:

  • să activeze în domenii care țin de competența EFSA;
  • să îndeplinească o serie de criterii de eligibilitate, de exemplu să beneficieze de independență și expertiză științifică;
  • să fie desemnate de un stat membru în vederea includerii pe lista organizațiilor competente.

2. Cum ajunge o organizație să fie desemnată de un stat membru?

Organizațiile care îndeplinesc criteriile de eligibilitate specificate în Normele de aplicare (Regulamentul 2230/2004) pot fi desemnate de statele membre în vederea includerii pe listă. Punctele focale naționale ale EFSA vin în sprijinul organizațiilor din țările lor în procesul de desemnare. Consiliul de administrație al EFSA actualizează periodic lista organizațiilor competente, pe baza sugestiilor venite de la statele membre.

3. Cum se actualizează lista?

Lista organizațiilor competente se actualizează permanent de către Consiliul de administrație al EFSA. Scopul este ca lista să fie în permanență la zi și utilă pentru relaționare, prin includerea noilor organizații desemnate de statele membre și eliminarea celor care au fost retrase.

Punctele focale naționale ale EFSA sprijină și facilitează întreținerea listei la nivel național.

4. Care este rolul punctului focal în actualizarea listei?

Punctele focale au sarcina de a facilita și a sprijini gestionarea listei de organizații competente la nivel național.

Mai exact, punctele focale naționale mențin legătura cu organizațiile și cu alți actori din țara lor cu scopul de:

  • a păstra activ legătura cu rețeaua de organizații competente;
  • a culege informații cu privire la o anumită organizație, astfel încât să facă posibilă verificarea conformității la nivel național;
  • a facilita verificarea conformității la nivel național;
  • a sprijini procedura de desemnare la nivel național;
  • a contacta EFSA în vederea supravegherii procesului de actualizare a listei organizațiilor competente pentru țara respectivă.

5. Care este periodicitatea de actualizare a listei?

Includerea pe listă a unor noi organizații se autorizează de Consiliul de administrație al EFSA, care se reunește cu regularitate de patru ori pe an. Noile desemnări sau schimbările substanțiale în rândul organizațiilor trebuie notificate autorității de către reprezentanța/misiunea permanentă a țării la UE din Bruxelles, cu cel puțin o lună înaintea reuniunii Consiliului de administrație.

Organizațiile își pot actualiza datele de contact în mod direct, online.

6. Ce trebuie să facă o organizație dacă dorește să figureze pe listă?

Organizația care este interesată să fie adăugată pe listă trebuie să contacteze punctul focal național din țara sa, unde va primi explicații privind procedura.

Datele de contact ale punctelor focale sunt disponibile pe site-ul EFSA, aici.

7. Ce trebuie să facă o organizație competentă aflată pe listă dacă apar schimbări în cadrul organizației?

Dacă apar schimbări într-o organizație aflată pe listă, trebuie informat imediat punctul focal relevant. Punctul focal va verifica tipul de schimbări intervenite și va sprijini inițierea procedurilor relevante în consecință.